INVESTIGAȚIE RECORDER Pe urmele hoților de lemn II

Описание к видео INVESTIGAȚIE RECORDER Pe urmele hoților de lemn II

În ultimul an, problema tăierilor ilegale de lemn a creat un val de revoltă în spațiul public, iar noul guvern liberal și-a asumat eradicarea acestui flagel. Ce se întâmplă însă dincolo de acest zgomot de fond?

În pădurile României se exploatează în continuare ilegal, prin metode din ce în ce mai rafinate, cu complicitatea silvicultorilor și cu protecția politicienilor de la cel mai înalt nivel.

După investigația de anul trecut (https://bit.ly/2BTCu4R), din zona Bucovinei, am plecat din nou pe urmele hoților de lemn, de această dată în aria protejată din Munții Gurghiu (județul Mureș). Aici se află unul dintre cele mai mari ocoale silvice din zonă, care administrează peste 15.000 de hectare de pădure de stat.

Timp de mai multe luni, am monitorizat transporturile care ieșeau din pădure, am vorbit cu silvicultorii din sistem, i-am confruntat pe unii dintre patronii care taie în zonă și am obținut documente care atestă complicitatea instituțiilor statului la o catastrofă ecologică desfășurată sub ochii noștri.

Am descoperit că o parte a silvicultorilor puși să apere codrul sunt în cârdășie cu hoții, așa că jaful se face în liniște, iar lemnul furat e legalizat odată ce iese din pădure.

Cei care refuză să intre în cârdășie cu mafia lemnului, că sunt simpli angajați sau șefi de direcție silvică, sunt luați la bătaie sau presați, prin influențe politice, să demisioneze.

Așa arată dezastrul din Munții Gurghiu.

-----------------

Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public. Puteți susține proiectul Recorder printr-o donație aici https://recorder.ro/sustine/ sau aici:   / recorder  
Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:

site: https://www.recorder.ro

pagina noastră de Facebook   / myrecorder  

contul de Instagram   / recorder.ro  

Комментарии

Информация по комментариям в разработке